Nostalgia unui timp trecut

Un nou rasarit imi aduce aminte de tine, iar linistea ce domneste printre gandurile mele, ma sperie. E numai pace, si tu. O imagine stearsa a ceea ce a fost, imi bantuie somnul de dimineata. Patul ma goneste din caldura lui si’mi pare atat de neprimitor. Gol si pustiu, dezordonat si trist, prea mare si totusi neincapator. Ma ridic usor si ma asez la masa mea de scris. Iti voi mai schita un poem, pe care’l voi aseza in gramada. Atatea sentimente innabusite iau forma unui vers, unei poezii sau al unui cantec. Si strang fila cu file, cartea trista a dorului meu. Le asez una cate una, sperand, ca va veni si ziua, cand ne voi gasi un final demn de asa poveste. As vrea sa cred ca m’ai iubit. As vrea s-o stiu de fapt. Si cel mai mult, cred ca mi-as dori sa mi’o spui, sau poate chiar sa mi’o  dovedesti.
Ce sunt cuvintele fara fapte? Dar faptele fara cuvinte? Si totusi te’as iubi la fel de mult, chiar daca nu te’ai putea misca, chiar daca nu ai putea vorbi, iar ochii tai ar fi singurii ce mi’ar putea ingana dragostea. Te’as iubi in aceeasi masura, daca ai fi prea departe sa te mai pot atinge vreodata, si te’as dori la fel de mult, chiar daca te’as avea langa mine fiecare clipa. Am invatat a te iubi atat de egoist, incat pana si bratele nu te’ar mai lasa din stramtoarea lor. Ochii te’ar sorbi, incearcand sa te captiveze, sa te tina prizonier in oglinda privirii. Buzele te’ar dori numai pentru ele, sa nu te atinga nici ploaie, nici vant, nici piele straina. Si cu toate acestea, ar indura vesnicia fara tine, doar la primisiunea ca vei reveni.
Si cand te vei hotara sa te intorci, voi fi aici, asteptandu’te. Te voi primi, cu atata dragoste, ca si cand nu ai fi plecat niciodata. Atunci ii voi multumi Divinitatii, pentru fiecare rasarit ce il vom vedea impreuna si pentru fiecare apus pe care l’am petrecut visand la clipa aceasta. Si tie iti multumesc pentru ca nu m’ai lasat sa iubesc in van. Pentru ca ai oferit un scop fiintei mele pierdute si mi’ai dat ocazia sa te ador. Poate daca nu ai fi fost tu, nu as fi invatat sa privesc la fel, nu as fi stiut cum sa merg drept si nu as fi fost capabila sa impart.
Lunile trec, anotimpurile se schimba iar viata merge mai departe. Stele se nasc si mor, visuri se zidesc si se naruie, dorinte se inalta si cad, ganduri scapara si se sting iar timpul se scurge fara incetare. Si realizez ca nu’mi doresc nimic din ceea ce am sau din ceea ce nu as putea avea niciodata. Pana si constelatiile, luna sau soarele, imi par fara rost. Pentru ce stele daca nu ai cu cine le numara in noapte, si pentru ce luna, daca nu este nimeni sa’ti promita ca ti’o va darui intr’o zi. Si soare? La ce iti foloseste caldura lui, daca inima ti’e asa rece de la atata singuratate. Pentru ce acest pamanat, daca tu esti condamndat sa’l strabati singur?
Si ma rog sa nu fie asa. Pledez nevinovat in fata Universului, pentru ca singurul meu pacat, singura mea vina, a fost de’a iubi prea mult. Mi’am renegat familie, soarta, viitor, totul pentru un singur om. Am renuntat la mine si la voi toti, pentru ca fara el, nimic nu e ceea ce’ar trebui sa fie. De aceea, daca vreti sa ma judecati, sa ma aruncati intr’o inchisoare uitata, sa stiti ca nu ma tem! Va rog doar, ca atunci cand va fi sa se intoarca, sa ii dati cheia celulei mele, sa’l mai pot vedea macar o singura data, inainte de’a fi uitata pe veci.
Pana atunci, astept…

Anunțuri

~ de sirenes pe 3 Iunie 2011.

6 răspunsuri to “Nostalgia unui timp trecut”

  1. Off sirenes ce frumos scrii intotdeauna ai noi idei melancolice :).Este evident ca iti place drama :).Adevarul ca e un sentiment nu stiu acel sentiment de bucurie cand citesti o drama nu stiu daca intelegi ce zic.Eu cand citesc ce scrii tu chiar daca e dramatica si melancolica parca ma bucur.O persoana cand citeste ce scrii tu simte melancolie dar si dorinta aceea de a iubi cu frica in inima de nu pierde persoana iubita.Arata cat de importanta este iubirea si lucrurile de pret cu adevarat.Frica aceea de a nu pierde te face sa iubesti mai mult.Sirenes nu vreau sa para ca e declaratie de dragoste 🙂 dar totusi bv.

    • Sunt o mare fana a dramei. Nu stiu de ce, dar consider ca viata fara putina drama e seaca,fada. Si nu suna a declaratie de dragoste stai linistit. Multumesc din inima pentru incurajari. Si daca ti’as spune ca mare parte din ceea ce scriu nu am simtit, m’ai crede? Inca nu cunosc genu ala de dragoste, asa ca nu pot decat sa mi’o imaginez asa cum as vrea eu sa fie, sau cum sper ca o sa fie. Si da, iubirea e prea importanta sa fie tratata ca toate celelalte lucruri cotidiene. E prea deosebita sa vorbim despre ea in cuvinte simple si fara semnificatie. Mi se pare ca dragostea e singurul lucru ce se apropie de perfectiune atat de mult. Si e normal ca odata ce ajungi sa simti cu adevarat asa ceva, sa te temi, sa fii traumatizat la gandul ca intr’o zi, sentimentul asta o sa dispara. Cel putin asa cred eu…dar ma pot insela. Sunt om.:) Concluzionand: Mersi din nou pt apreciere!

  2. Foarte profund ai scris:D

  3. Măi ce romantism zace-n tine 😛 Așa cum mi-a spus și mie mai de mult cineva îți spun și eu ție: să cadă într-un pământ bun 🙂

    • Pai numai asa ceva n’am scris pana acum. O declaratie siropoasa, cum a descris’o un prieten de’al meu. :)) explica’mi expresia ta de mai sus.:D nu ma prind 😀 „să cadă într-un pământ bun ”
      Eu ma gandesc la…”sa se aleaga praful”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: