Colaps

 

Lumea nu va mai fi a mea. Am lasat-o altcuiva s-o cucereasca. Eu, doar am adunat faramele de sperante ce le-am presarat pe calea ce-am urmat-o, iar din seif-ul fiintei mele, am luat doar amintirile de pe vremea cand inca nu stiam ce inseamna singuratate si sentimentele ce-au pastrat flacara iubirii inca vie.

Si parca as vrea plang. Stand la marginea patului ce mi-a auzit cele mai ascunse taine, tin in brate perna care a sorbit fiecare lacrima varsata in nopti ca acestea. Gandindu-ma ca l-am mintit de atatea ori ca nu-l iubesc. I-am aruncat replici in ciuda faptului ca tot ce-as fi vrut, ar fi fost sa-l am aici. N-as fi cerut nimic in schimb. Si totusi, ce pret s-ar fi putut pune pe o dragoste ca a mea? S-ar vinde in aur sau in argint? Cate vieti ar fi fost necesare unui om sa inteleaga ceea ce simt?

Sunt victima propriei mele inselaciuni, propria-mi fauritoare de iluzii desarte si visuri copilaresti. Am ajuns cobaiul dragostei in care sunt inlantuita. Si imi testez limitele, intrebandu-ma pana unde pot merge pentru tine si la cate voi mai fi dispusa ca sa renunta doar de dragul unui viitor abia schitat discret in carbune. Mi s-a spus ca m-am jucat prea mult cu lucrurile ce nu le inteleg si ca am pariat mult mai mult decat am sau o sa am vreodata.

As plange, dar ma tem. Ma infioara necunoscutul si ziua de maine. Cum pot spera ca va fi mai bine, cand astazi este deja ieri iar maine este acum? Cum as putea intr-o clipa sa inspir si sa expir in acelasi timp, cum as putea face toate acestea, cand abia am timp sa clipesc? Ia-ma in brate, acum mai mult ca niciodata, mai strans ca oricand si mai indelungat ca vreodata. Pentru ca am nevoie de tine si de ceea ce am putea fi.

Sunt neputincioasa in fata unui viitor pe care nu indranesc macar sa’l privesc fara sa ma cutremur. Daca as putea, m-as inchide intr-un glob de cristal, intr-o lume nesfarsita, fara inceput si fara sfarsit, in care timpul este relativ, in care ieri sau maine nu exista, ci doar vidul clipei de acum. Iar acolo, sa ne traim existenta ca doua umbre ale aceleiasi siluete. Sa fim cenusa dragostei noastre incinerate si aruncate in vant, risipiti pe intreg pamantul si totusi mereu impreuna.

Dar imi pierd coerenta, imi pierd logica in gandire, caci lipsa ta ma omoara. Imi spal creierul in lacrimi zi de zi, mintint, urand, mergand mai departe asa cum am facut-o si pana acum. Pentru ca in sfarsit, am invatat sa tolerez durerea, sa-mi amortesc sentimentele si sa-mi ucid orice vis ce prinde aripi chiar in fata mea. Omor totul inainte sa prinda fiinta si ma inradacinez in aceeasi lume trista, din care candva imi doream sa evadez.

Acum pot sa plang. Pentru ca in final, se pare ca am ramas fara nimic si pentru ca nimeni nu va mai fi acolo sa ma vada. Pentru ca orice strigat si orice gand, va umbla vesnicia asemenea unui ecou surd, ce nu-l va auzi nimeni niciodata. Acum pot in sfarsit sa plang, pentru ca a mea credinta nu mai exista.Pentru ca pana si pamantul pe care calc, ar putea la fel de bine sa-si deschida portile si sa ma inghita in abisul uitarii, sa-mi ingroape fiinta mai adanc decat poate ajunge gandul.

Cum sa nu plang, atunci cand tot ce imi doresc este tot ceea ce nu pot avea. Cand dintr-o lume, intreaga am nevoie de un singur om, de un singur tel si o singura speranta…si mai presus de toate, plang pentru ca imi este dor. Iar inima mi se sfasie si plange si ea, pentru ca in alergarea mea nebuna, am uitat de cine…

Anunțuri

~ de sirenes pe 27 Martie 2011.

9 răspunsuri to “Colaps”

  1. Huh tare 😐

  2. Doamne nu stiu de unde le scoti dar sunt superbe.Vreau sa te intreb ceva la sfarsit acolo cele trei puncte ce vor sa semnifice ?

    • stii ca atunci cand ai un vis si te trezesti brusc, de cele mai multe ori uiti ce s’a intamplat. Sau daca iti aduci aminte, reusesti sa recuperezi doar franturi din poveste, dar nu ai notiunea timpului in ceea ce’ti amintesti si totul e oarecum haotic pana reusesti sa le pui cap la cap. Este un fel de puzzle facut pe jumatate. La un moment dat te plictisesti si il lasi neterminat, multumindu’te doar cu ceea ce ai realizat pana in momentul respectiv. Cam asta reprezinta aici punctele. Da de inteles ca povestea nu s’a terminat aici, pentru ca inca mai lipsesc „piese” din ea, este ceva asemanator visului de care ti’am vb mai sus. Este incomplet… 🙂

      PS: nu stiu de unde le scot. :)) Cand o sa’mi dau seama, te anunt,. 😛

  3. Dorul e bun și el într-o oarecare măsură 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: