Fara tine

 

Imi tin bratele intinse catre rasarit, incercand sa cuprind intr’o imbratisare soarele. Ii ofer putin din iubirea ce ti’o port, rugandu’l ca atunci cand razele lui se vor furisa printre draperiile camerei tale, sa te caute si sa’ti ofere o mangaiere plina de dragoste.
Si parca mi’as dori sa ma contopesc cu linia orizontului, sa urmaresc soarele in alergarea lui nebuna, sa tin fraiele noilor zile si socoteala stelelor si a lunii ce ne uneste intr’un surd legamant. Imi doresc sa visez infinitul. Sa descoper alaturi de tine bariera ce leaga realul de imaginar si posibilul de imposibil. Vreau cu toata inima, sa soptesc urechilor ce vor sa auda,cu vorbe spuse timid, parca inganate dintr’o limba cereasca, nemaiauzita de fire pamanteasca, povestea noastra de dragoste.
Apoi as rupe cuvinte din insasi inima mea, si le’as trimite pe aripi de nor, pana la tine. Si uneori, simt ca imi pierd mintea in lipsa ta. Ma simt singura, intr’o lume atat de aglomerata, in care parca este inuman sa simti si nefiresc sa iubesti. Si toti ma condamna ca imi este dor…
Ma acuza de slabiciune, de exagerare si de dramatism. Dar daca ar stii… daca macar unul din multime, te’ar fi avut, sau te’ar fi stiu asa cum te stiu eu, poate ar intelege.
Si acum cand tu nu mai esti al pamantului, cand nu mai esti al nimanui, carui astru sa ma rog sa ma poarte spre tine? Carui zeu sa ma inchin sa te aduca din taramul intunecat al nefiintei? Exista oare vreo cale de intoarcere?
Si de’as putea sa rescriu „divina comedie”, ne’as fi prezis un viitor mai fericit. Umbland ca doi nemuritori pe culmile Olimpului, sau uniti pentru vecie’n nefiinta. Caci acolo unde esti tu, imi doresc sa fiu si eu. Ce rost ar mai avea ziua fara noapte si noaptea fara zi? Ce rost mai am eu, cand tu nu esti nicaieri de gasit?
Din nebunia clipelor de jale, poate uneori am gandit nedrept. Poate’am urat si’am judecat, mai mult decat i se cuvenea unui biet muritor zidit din tarana. Si poate’am cartit in rugi si’am intrebat prea multe, cand tot ce trebuia sa spun, era „faca’se voia Ta”. Si’mi recunosc slabiciunea in fata iubirii. Caci prea putin timp mi s’a dat sa te iubesc asa cum ar fi trebuit. Te’am strans de prea putine ori in brate si ti’am spus prea rar ce simt.
De’as putea sa lupt cu timpul si sa biruiesc. L’as inchide intr’o temnita adanc ascunsa in infern, caci el mi’a devenit cel mai aprig dusman. Clipele se scurg mult prea repede, pentru o viata de om. Parca ieri te nasti, astazi traiesi, iar maine nu’ti mai ramane timp, decat sa mori. Asa de repede se’ntrec secundele catre abis. Dar timpul moare fara incetare si odata cu el, murim si noi.
Dar te’a ales pe tine, soarele vietii mele. Te’a vrut pe tine astru al altui taram. Mi te’a luat cand straluceai mai puternic ca oricand si cand caldura ta imi oferea speranta pentru ziua de maine. Si te’ai stins cand calea mea avea nevoie de lumina si inima mea de caldura. Si m’ai lasat cuprinsa de’ntuneric si de frig. Dar incerc sa ma ridic si pentru tine, invat sa luminez. Poate intr’o zi, voi lumina atat de tare, incat voi vedea si calea catre tine. Momentan, invat doar sa pasesc din nou…

Anunțuri

~ de sirenes pe 20 Ianuarie 2011.

Un răspuns to “Fara tine”

  1. Imi place pentru ca e sincer.. si..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: