Universul meu


Ma invart in acelasi loc de ceva timp. Se pare ca mi-am format o axa in jurul tau, care nu imi da voie sa ma departez. Uneori as vrea atat de mult sa ma rup, sa plec si sa te las in mana sortii. As vrea sa nu-mi pese ca esti trist, cand esti fericit sau cand lumea ta se prabuseste in jurul tau. Sa fiu atat de detasata, incat nimic din toate acestea sa nu-mi schimbe starea de indiferenta.

Uneori ma revolt, si-mi spun cat de nedrept este ca trebuie sa resimt fiecare cutremur ce-ti afecteaza viata. Si totusi il simt din plin, iar apoi simt si fiecare replica. Si ma zdruncina pana in adancul inimii, si darama bucata cu bucata, din ceea ce a mai ramas din mine, atunci cand ai hotarat sa pleci.

Ti-am detestat pentru atat de mult timp indiferenta, pe care acum as considera-o binecuvantare. O oaza de pace, in care lipsa ta, reprezinta un dar ceresc. Nu am nevoie de sunetul vocii tale, nu am nevoie de zambetul tau ipocrit si de complimentele tale false. Toate acestea si-au pierdut valoarea cand ai hotarat sa-mi spui ca „nu mai conteaza”, ca „nu se mai poate”, ca „este timpul”, sau pur si simplu momentul cand m-ai tinut suspendata intr-un sarut demn de al noulea cer, iar apoi mi-ai dat voie sa zbor. Trist este, ca nu mi-ai dat si aripi. Ci doar m-ai purtat sa zbor cu tine, repetandu-mi de atatea si atatea ori, ca sunt in siguranta si sa am incredere, ca tu esti cel de care am nevoie, cel care ma va proteja, cel care va fi mereu acolo. Si totusi, unde ai fost cand am avut nevoie de tine?

Mi-ai privit prabusirea din departare. Dar ai vazut doar lumina din momentul caderii. Cred ca ai asistat la cel mai frumos foc de artificii. Pentru ca inainte sa ma lasi sa cad, ai avut grija sa-mi pui inima pe foc. Apoi ai impaturit’o frumos in ambalaj de sarbatoare, si ai asteptat sa se imprastie in 1000 de bucati. Dar te-ai asigurat ca inainte, ai destul timp sa te indepartezi. Sper ca ti-au placut culorile exploziei , desi, cei din jurul meu au resimtit-o prea de aproape, si nu este corect. Ei au fost cei care au plans impreuna cu mine, cand tu erai deja demult plecat, prea departe, sa mai auzi sau sa vezi ceva.

Si te-am iubit, asa cum nu o sa inteleg nici eu vreodata. Si te urasc asa cum nu-mi doresc sa mai urasc pe nimeni. Si uneori regret atat de mult, incat nu cred ca exista regret mai mare.
Si cu toate acestea, acum te apropii din nou. Dar din nefericire, acum te consider ca un soare. Si nu ma intelege gresit. Nu esti cel care imi ofera lumina, nu vei fi niciodata cel care imi ofera caldura, si nici cand nu vei fi mai fi centrul universului meu. Esti doar un ghem de foc, care stiu sigur ca m-ar topi fara ezitarea, in secunda in care as hotara sa intinez tot ceea ce am construit pana acum, si as face nebunia de a ma apropia din nou.

Mi-am invatat lectiile prin suferinta si ranile sunt inca prea deschise sa merg mai departe. Si desi cred ca as putea sa invat sa te iubesc din nou, inca nu vreau sa ma dezvat de a-ti trata cu indiferenta prezenta. Nu te vreau pe axa vietii mele.

Anunțuri

~ de sirenes pe 19 Decembrie 2010.

7 răspunsuri to “Universul meu”

  1. Deci e pe sufletul meu ce ai scris…exact la asta ma gandeam si eu in ultimele zile…iar fraza „Esti doar un ghem de foc, care stiu sigur ca m-ar topi fara ezitarea, in secunda in care as hotara sa intinez tot ceea ce am construit pana acum, si as face nebunia de a ma apropia din nou.” mi se potriveste ca o manusa…
    Trebuie doar sa fim tari si indiferente…:*

  2. Exact! Indiferenta… pentru e ceea ce raneste cel mai tare 🙂
    E testat.

  3. fain Mony! voiam sa o intreb pe roxyta legat de farza ce i-a placut…….urmatoarea nu.ti mai place?

  4. nu-i nici o problema , intrebam doar!!

  5. Cel mai mare lucru pe care-l poţi face pentru un prieten nu este să-i dai din bogaţiile tale, ci să i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse în el însuşi. (Benjamin Disraeli)

    cand imi dai sa citesc cartea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: