Orizonturi


Si ruga se sfarseste in tacere… in timp ce genunchii greoi, se ridica de pe podeaua tocita de atata umilinta. Am lansat intr’un ecou mut, „Aminul” care a strabatut infinitul, pana la tronul Celui de sus. Nu am vrut sa mai auda nimeni, pentru ca m’am temut de comploturi si ganduri meschine. Mi’am inchipuit finaluri tragice, ca in nemuritoarea poveste, despre un Romeo si o Julieta.  Si de atunci, mi’am lasat lacrimile sa’mi inunde inima, dar niciodata ochii.

Nu am stiut sa ma joc „De’a v’ati ascunselea”, asa ca am preferat sa fug. Mi’am luat ganduri, sentimente, amintiri, am luat tot, si plecat oriunde vedeam o raza de lumina si speranta. Aveam in fata un orizont, ce ma astepta sa scriu o noua poveste despre el. Am ramas stana de piatra, in fata unei privelisti, de care ochii mei nu erau demni. Eram la rascruce de drumuri, iar in spate, mi s’a spus ca sta doar o prapastie, la capatul careia, te afli tu. De unde atata curaj, incat sa inchid ochii, sa imi las pamantul meu drag, si sa ma arunc in necunoscut, doar cu speranta, ca acolo jos, vei fi tu sa ma prinzi…

De ce sa infrunt un abis, cand pot escalada un cer? De ce sa ma uit in urma, cand orizontul, imi sopteste prin glasul vantului, sa pornesc spre zare? De ce sa cant un cantec ce nu este al meu, cand pot compune altul nou?

Nu aflasem inca raspunsurile, asa ca am inchis ochii, si am lasat pamantul sa’mi fuga de sub picioare, asteptand caderea. Am simtit durere… atunci cand bratele tale, mi’au inclestat fiinta. Nu am fost urnita nici macar un centimetru… am ramas tremurand in bratele tale, pe aceleasi urme de pasi, pe care cerul imi astepta hotararea. Si asa am descoperit, ca nu a existat niciodata prapastie si nu a fost niciodata cadere… ci doar teama. Pentru ca ai fost mereu acolo, la un pas de inima mea…

Asa mi’am dat seama, ca de fapt, cantecul nu era al meu, pentru ca era al nostru. Tot asa, am realizat, ca au fost clipe cand mi’am pierdut calea, si am gresit directia, intorcand spatele fericirii, si avand in fata doar iluzii. Si tot atunci, mi’au soptit ingerii, ca lumea mea, era intoarsa pe dos, si eram intr’o continua cadere… pana cand m’ai prins in brate, si mi’ai oprit colapsul.

Drept multumire, am strabatut fiecare colt al universului, invatand armonii si rime noi pentru tine. Si totusi, ele nu imi sunt acum deajuns, sa pot compune cea mai frumoasa oda pe care omenirea ar putea sa o auda. Nu reusesc sa’mi inlantuiesc cuvintele, in versuri suave si armonioase, iar apoi sa le incatusez pentru totdeauna, intr’un colt umil din lumea noastra, pe care, am putea apoi, sa’l numim fericire.

Si totusi, de atunci zburam impreuna, pe o cale sigura, in directia corecta, si cu o tinta clara… Cerul!

Anunțuri

~ de sirenes pe 15 Iunie 2010.

9 răspunsuri to “Orizonturi”

  1. :X:X:X:X
    De data asta te-ai intrecut si pe tine …

    p.s. vine o surpriza

  2. Te deseo mucho amor y felicidades por tu arta escrita

  3. Translate pls…si pentru necunoscatori 😀

  4. waaaaaww!!!ce altceva pot sa mai spun?:P sigue asi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: