scrisoare din anii ’80

Dragul meu,

A trecut atat de mult timp de cand ne’am vazut ultima data.  Gandul meu pare ca s’a incapatanat sa iti urmeze pasii, iar amintirile inca imi par pline de culoare, de parca nu ar fi trecut decat o secunda. Desi sunt sigura ca ma iubesti, mi’e teama! Mi’e frica sa nu cumva sa uiti drumul care duce spre casa mea.Ieri, am lasat la poarta, un trandafir alb, ca cel pe care mi l’ai adus cand ne’am vazut prima data. Am sperat ca vantul sa il vada, si sa’ti aduca veste ca te astept. Te astept cu dor, si nu vreau, si nu pot sa imi imaginez, cum ar fi daca nu te’as mai vedea niciodata.

Dimineata am stat de vorba cu un musuroi de furnici in gradina. Le’am intrebat in taina daca isi mai aduc aminte de tine, dar erau prea grabite sa le pese de gandurile mele. Nu mi’au aruncat macar o privire, ce m’ar fi facut sa inteleg, ca imi simt durerea, si imi impartasesc dorul. Apoi mi’am inaltat ochii spre plopii maiestosi, ce’mi umbreau privirea, cand simteam nevoie sa plang in taina, sau cand ma mistuiau naive ganduri de resemnare. Le’am spus de nenumarate ori, ca le duci dorul si ca abia astepti sa ma saruti la umbra lor, in vara torida ce e pe cale sa inceapa. Dar si ei de data aceasta au tacut. M’am simtit tradata, ca tot universul parea sa stea nepasator la crima comisa de tine.

Da, am consider nepasarea ta si tupeul tau de a ma lasa aici sa te astept, drept crima. Desi nu este corect, pare ca nimeni nu imi tine partea si toti si toate comploteaza impotriva mea.

A urmat seara dar luna nu a aparut. E prima data de cand ai plecat, cand cerul e pustiu. Nici macar stelele nu au curajul sa imi arunce o raza in ascuns. Norii acopera totul, iar noaptea asta fara tine, imi pare mai neagra ca oricare alta. Te caut de ore printre ganduri, si ma sperie gandul ca nu imi mai aduc aminte chipul tau.  Fiecare fir de par, inca iti cauta atingerea, si nasul se delecteaza cu urma de parfum ce’a ramas  intiparita pe gulerul camasii tale, ramase in urma. Ma tem… ma tem ca a trecut atat de mult iar totul pare sa’si piarda sensul. Unde esti? Cum sa te mai astept inca 2 ore pana la rasarit?

Stii, duminica mi’ai promis ca o sa ma strangi la pieptul tau, iarasi marti. Dar nu am crezut ca asteptarea ma va ucide. Nu am crezut ca cele 172800 de secunde imi vor parea 1728 de ani.

Cand ne vom vedem, o sa te rog sa nu mai pleci, dar acum nu pot decat sa imi ucid dorul prin cuvinte…

[ pentru ca nimeni nu mai scrie scrisori… si e pacat! Atat de pacat..]

Anunțuri

~ de sirenes pe 17 Mai 2010.

Un răspuns to “scrisoare din anii ’80”

  1. speechless

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: