Good enough..

Se pare ca mi’am pierdut indemanarea. Nu am idei despre ce sa scriu. Sunt prea linistita si nepasatoare, sa fac vre’o pledoarie impotriva cuiva sau a vre’unei situatii. I JUST DON’T CARE! Este rau?

Si totusi ascultam mai devreme piesa asta… care m’a facut sa ma gandesc la mine si la modul meu ciudat de a fi. Ma intreb, daca uneori nu incerc prea mult, sa fac ceva sa mearga. Unele lucruri poate sunt asa cum sunt, cu un scop. De ce incerc eu de fiecare data sa schimb totul. Culmea e ca, nu sunt singura in o situatie de genul. Cred ca avem cu totii probleme cu acceptarea. De ce nu ne putem resemna, macar din cand in cand, si sa renuntam la unele lucruri care ne fac rau? De ce toti din jurul nostru vad asta, dar mai putin noi?

Ma mai gandeam, de cate ori nu primim sfaturi de la altii. Cel mai des incercam sa contestam sfatul, contestand insasi intentiile bune ale persoanei. Stiu ca personal, am tendinata sa fiu sceptica, si sa ma gandesc, ca in spatele vre’unui gest mai deosebit, se afla si altceva. Traim in teama. Am cam uitat ce inseamna increderea, prietenia, si altele din gama asta de „produse”.

M’a intrebat cineva zilele trecute, ca „de ce nu putem fi amici buni?” .  Pai e cam simplu raspunsul. Trecand peste toate, chiar e un raspuns teribil de simplu, uimitor de simplu. Pentru ca e un prieten de  KK. Suna dur?  Probabil. De ce trebuie sa fiu judecata pentru ca nu consider prietenia cuiva, demna de mine? Am avut momente, cand am considerat prietenia mea nedemna pentru altcineva. Probabil am avut dreptate sau m’am inselat… important e ca acum nu mai conteaza.

Ma tot gandesc, la toti cei care imi spun, ca nu exista perfectiune. Nu exista baiatul perfect, viata perfecta, femeia perfecta, etc… Dar se inseala!! Pentru ca perfectiunea ta nu trebuie sa coincida cu perfectiunea mea. Nu urmaresc asta. Poate ca pentru Alex perfectiunea inseamna 90-60-90 si desteapta si frumoasa, dar pentru Calin, e doar o fata care sa il iubeasca la nebuni. Fiecare isi creaza propriile standarde. Si chiar daca avem tendinta uneori sa le ridicam pana aproape de perfectiune, va garantez ca ele dispar la primul(a)  baiat/fata care ne fac sa ne simtit deosebit. Uitam de tot. Suntem naivi de cele mai multe ori si ne lasam pacaliti. Dar daca pentru a fi fericit, inseamna sa te lasi pacalit, poate ca asta e solutia. Cine mai stie.

Se pare ca am gasit pana la urma ceva despre care sa carcotesc. :)) Dar m’am plictisit. Asa ca ma duc sa dorm. Pana data viitoare… va doresc numai fericire. Poate unii chiar o meritati. 🙂



Anunțuri

~ de sirenes pe 9 Mai 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: