Razboi

Ma gandesc la viata si la ceea ce ofera. Apoi la tot ceea ce meritam noi cu adevarat si la ceea ce luam cu forta.
Nu am putut sa descifrez inca limbajul in spatele carora se ascund sentimentele mele si inca nu am invatat sa accept totul asa cum este. Nu am inteles pana in ziua de azi, de ce toate lucrurile frumoase trec si de ce toti care te iubesc sunt atat de departe.

Inca mi se cearta gandurile, atunci cand trebuie sa ma gandesc la tine si in acelasi timp inima intra in razboi cu sentimentele ce au ramas sa’ti tina partea. Amintirile pun sechestru pe ratiune si ma lasa apoi sa zac in lacul de regrete. Imi tin mainile amandoua intinse, sperand sa fii tu cel care sa ma prinda si sa ma scoata din marea de lacrimi in care ma innec.

Dar nu m’ai inteles niciodata, pentru ca niciodata nu m’ai cunoscut. Asa ca sfidez visele de altadata, care imi incununau zilele cu lumina si culoare. Astazi le strig din adancul inimiii mele ca degeaba si’au brazdat cu foc fiecare farama de speranta in mine. Le spun ca degeaba au crezut in o iluzie, ce nici macar nu le apartinea. Le cert pentru ca au crezut un chip mincinos de inger cazut, care astazi inca imi bantuie zilele. Era al tau.

Dar ochii au fost mereu dusmanii tuturor. Au putut sa vada, dincolo de tot ceea ce era pretins de tine si de toti. Au fost asa incapatanati, incat niciodata nu au crezut ceea ce auzeam urechile si niciodata nu s’au lasat pacaliti de ceea ce simteau buzele. Au biruit lumea, iar acum te vad prin prisma a ceea ce m’au invatat ei de atata timp. Niciodata nu m’au inselat, desi pana si inima a facut’o.

Mainile inca mai spera si ele sa te intorci si sa le incalzesti atunci cand le este frig. Fruntea ii e dor sa fie sarutata parinteste, atunci cand e incretita de vre’o suparare. Nasul este dezorientat pentru ca nu mai simte mirosul tau in nici un colt iar al meu parca il scarbeste. Ii e prea dor de tine…

Si uite asa, te doream cu trup… dar fara suflet. Mainile te vroiau inapoi, nasul cauta inca in fiecare adiere o parte din tine, urechile inca vor sa te auda cum le sopetesti ca ti’a fost dor, buzele sufera in tacere pentru ca au impresia ca nu le’a ramas nimic, fruntea sta mereu posomorata inca sperand ca o sa te intorci sa o saruti, picioarele pribegesc fara rost pe carari ce nu le’a uitat, sperant sa te reintalneasca…

Ele inca te vor… dar ai uitat in alergarea ta nebuna sa imi pacalesti ochii si inima. Ele te’au inteles inainte sa o pot face eu, cu toata ratiunea mea. In ceea ce ma priveste ai sfidat logica. Am fost un experient esuat probabil. Din fericire, el e singurul care s’a terminat prost. Pentru ca inima mea inca este intreaga iar ochii mei au primit ocazia sa luceasca din nou. Si asta fac! Daca ma privesti atent, o sa ai impresia ca o constelatie intreaga si’a gasit casa in privirea mea inocenta. Si daca imi asculti bataile inimii, o sa intelegi in sfarsit cum suna dragostea.

Si’au castigat dreptul la un nou inceput. Au castigat un razboi ce nu era a lor. Si desi, astazi, inca cicatrizate din lupta, traiesc si iubesc, asa cum le’am invatat eu candva sa o faca. Si poate maine vor renaste, si vor uita, te vor ierta si apoi te vor invata si pe tine sa iubesti din nou.
Eu te’am iertat, mai raman ele sa o faca…

Anunțuri

~ de sirenes pe 1 Aprilie 2010.

2 răspunsuri to “Razboi”

  1. Superba postare, Monny! Imi place mult cum scrii!! :* >:d<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: