EVRIK

Azi, pentru prima data de cand ma stiu, am hotarat sa ies la un ceai de una singura. 8 lei un ceai. Asa rasfat de dimineata mai merge.
E ciudat… si totusi placut. Ar trebui sa incercati din cand in cand asa ceva. Se merita.
Stau pe acelasi scaun ca de obicei, in dreptul ferestrelor mari cu vedere la strada principala. E destul de enervant sa analizezi oameni lipsiti de griji, aparent cel putin, iar tu sa fii cea/cel care isi ia depresivul job de a analiza pana si problemele lor. Daca stau sa ma gandesc mai bine, cam asta o sa-mi fie meseria pentru urmatorii ani.
La un moment dat ma bufneste rasul. Imi pare exact ca o scena din filme. Muzica jazz in fundal, cantand in surdina, imi tine cat de cat atentia distrasa de la realitatea urata in care traim. Cand mi se aduce ceaiul, realizez ca domnisoara chelnerita vorbeste cam ciudat. Pentru o clipa ma intreb daca nu cumva e surdo-muta. Cel putin accentul ei si efortul de a pronunta cuvintele, asta imi sugera.

Acolo este mereu o liniste ingereasca…cel putin mie, imi ofera o pace pe care nu o mai simt nicaieri in alta parte.
Muzica isi schimba putin ritmul si parca imi da trezirea. Usor revin cu picioarele pe pamant si raman cu ochii pierduti pe geamul parca prea uzat de timp. Un cuplu se opreste exact in dreptul cafenelei, in fata geamului meu, fara sa imi simta privirea insistenta. La inceput imi parea ca se cearta…apoi devin sigura de asta cand vad baiatul smuncind fata. Jenant si de prost gust.

Daca nu as crede in creatiune, la asa scene as fi foarte tentata sa cred ca de fapt am evoluat. Doar ca unii au ramas in urma. Inca traim in jungla. Diferenta e ca in loc de liane si copaci, avem multa fieraraie si betoane.
Pentru o clipa nu ma mai gandesc la nimic. Apoi realizez ca stau singura intr-o cafenea…si incerc sa-mi dau seama daca este si jalnic, nu numai trist. Dar sincera sa fiu, uneori e mai placut sa vb unei plante artificiale, decat sa iti pui increderea in umanitate. Pentru ca in zilele noastre…prieteniile sunt la fel de superficiale ca si acele chestiute de plastic, ce incearca sa imite o planta vie.
Asta e o lectie de viata: Nu incerca sa cauti in cel de langa tine, ceea ce gasesti tu in inima ta. In special cand vorbim de sentimente nobile precum mila, bunatatea, loialitatea, intelegerea..etc. Vrei mai trist de atat? Floare la ureche! Gandeste la prietenul tau cel mai bun, pentru care ai baga mana in foc…ei bine, incearca sa nu o faci!pentru ca prietene… O sa te arzi si o sa doara! Este o teorie care merge demonstrata, dar ar fi prea crud. Ar fi prea urat din partea mea sa aduc o lume intreaga in stadiul de depresie. Sau nu?
Nu as putea sa fac asa ceva, pentru ca omul sarac in duh  este un om fericit. Asa ca va mai las o bucata de vreme sa fiti fericiti… pana la urma tot isi da arama pe fata cineva.
Stateam si ma gandeam zilele astea la o intrebare, ce imi este adresata tot mai des in ultima vreme: ” De ce esti suparata?”. Ei bine… nu sunt! Cuvantul este „realism”! De ce sa ma mint asa cum face o umanitate intreaga?
Mi s-a spus acum ceva vreme, ca singurele momente in care savantii lumii noastre pareau fericiti, erau atunci cand faceau o noua descoperire sau cand gaseau raspunsul la inca o intrebare ce le tulbura existenta… cand mintea li se lumina si puteau spune cu toata forta „EVRIK”.
In ceea ce ma priveste, momentan am o sg intrebare : ” De ce oamenii sunt asa de rai? „. Singurul raspuns primit pana acum este : „Pentru ca sunt oameni.”. In concluzie, faptul ca suntem oameni, ne scuza rautatea. E jalnic. Cu adevarat jalnic, Dar in acelasi timp si trist. Se pare ca imi pot da voie sa zambesc o clipa, pentru ca mi’am gasit raspunsul la intrebare. Nu este jalnic sa stai singur intr’o cafenea, ci jalnic este sa fii inconjurat de „prieteni” si de fapt sa fii mai singur decat mine. EVRIK!
Trebuie sa imi termin ceaiul… si poate macar pentru cateva clipe reusesc sa ma desprind de acest trup… sa uit ca sunt si eu ca voi toti… doar un om.

Poate…


Anunțuri

~ de sirenes pe 4 Decembrie 2009.

2 răspunsuri to “EVRIK”

  1. trist . foarte trist . sa fii om si sa te mai astepti de la oameni la ceva. si totusi , exista si exceptii. problema atunci e la noi. ca nu stim sa pretuim pe acei putini , care totusi mai exista .

    • nu te contrazic dar nici nu te aprob. ai dreptate intr’o anumita masura. but still…:) life is what it is…accept it and carry on…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: