Cine esti?

Stateam cu ochii atintiti in fata…

Te-am vazut cand ai intrat… asa ca am incercat sa stau cu privirea fixa in alt loc…

Pentru prima data mi-as fi dorit la propriu sa am ochi in ceafa… sa pot sa te privesc atunci cand tu nici nu stii…

Desi stateam jos , pamantul parea sa-mi fuga de sub picioare iar inima sa plece de la locul ei…

Imi era frig , imi era cald… vroiam sa plec… sa ma ridic , sa vin la tine si sa te privesc pentru prima data in ochi…

Dar am avut ceea ce se numeste „tarie de caracter”. Am stat acolo chinuita de ganduri si nu am facut nimic… doar am asteptat.  In cele din urma m-am ridicat si am plecat… cautandu-te cu privirea prin multimea ce parea sa te ascunda intentionat de ochii mei. Crezusem ca deja ai fugit…

Imi plec capul… si resemnata accept ca nu mai esti acolo. Imi pierd speranta… si spun ca nu a fost sa fie.

Mai arunc o privire asupra multimii de fete care ma face sa ametesc. Zambete peste zambete… unele ipocrite…altele cu inocenta de copil…iar cele ce au ramas nu erau decat masti ale unei lumi care vrea sa iti fure fericirea. Putin cate putin ma las furata iarasi de ganduri triste… si incep a ma pierde din nou in labirintul sentimentelor. Simteam tristete, nerabdare, durere si in acelasi timp pace…imi simteam pulsul in tample si totul se invartea in jurul meu… parca pregatindu-mi prabusirea.

Ma sprijin de balustrada de lemn… si incerc sa schitez un zambet cum ca as fi bine.

Apoi imi indrept privirea spre  usa… urmarind cu gandul fiecare pas pe care credeam ca l-ai facut in mersul tau grabit spre iesire…

Urmaresc treapta cu treapta… pana cand …te vad!

Fata imi devine palida si picioarele incep sa nu mai dea randament . Imi simt mainile fara putere si gleznele gata sa se rupa…

Fac pasi de furnica spre tine… asteptand sa faci tu pasi de elefant. 5 secunde ti-au trebuit sa ajungi la mine , stiai?

Analizam fiecare miscare incercand sa descifrez ceea ce simti. In momente ca acestea incep sa-mi amintesc de facultate..si ma enervez la gandul ca nu ma ajuta la nimic. Te am in fata si nu pot sa-mi dau seama nici macar ceea ce simt eu..dar tu…

Restul e ceata…

Restul nu conteaza oricum. Acelea au fost cele mai fericite 5 secunde din viata mea… dar acesta e secretul meu…

Tu nu cred ca o sa stii vreodata…si totusi…

Cine esti?

Anunțuri

~ de sirenes pe 21 Aprilie 2009.

10 răspunsuri to “Cine esti?”

  1. la mine alea 5 secunde s-au prelungit…..in maxim 2 minute ..e fericirea..fericirea de-o clipa ce necesita mult efort, drumuri anevoioase, labirinuturi interminabile, poate lacrimi ….dar se merita ; pentru 5 secunde, se merita sa muti si muntii .

    in tot ce=ai scris, mai mult sau mai putin imaginar, se regaseste o tona de adevar. >:D< astept sa te citesc in continuare. ( imi place) 😛

  2. ti-am mai zis ca ai talent…;))…imi place la nebunie ca pui melodii pe care sa citesti ceea ce ai scris…se portrivesc perfect…

  3. Ei,uite… vezi ca se poate? 😛
    5 secunde se pot transforma cand nici nu gandest in mai mult si mai mult si mai mult….

  4. interesanta descriere, toti simtim asa sau ceva asemanator intr-o oarecare masura, bune sunt si zilele urmatoare cand nu poti sa nu te gandesti ce ar fi fost daca ai fi facut nu stiu ce, si apoi totul dispare in ceata. E o parte din tinerete.

  5. da… si uite acum m-ai facut sa ma intreb…si daca nu ar exista partea asta a tineretii…si am face un salt peste? nu ar fi mai safe ?

    • Cred ca fiecare etapa din evolutia noastra ca indivizi e importanta si nu trebuie ignorata. Cateva prabusiri, cateva luni de extaz, gesturi imprudente.Cand eram mult mai mic paseam pe bordura , fara sa imi fie frica de masinile care treceau , acum ar fi ciudat sa fac asta dar traiesc senzatia aia in multe alte moduri si ma gandesc ca mai incolo , poate, nu am sa mai pot .Daca nu am fi macar putin nebuni acum am ajunge niste adulti tare plictisitori.

  6. bine, da-mi mana

  7. fata tu chiar ai o problema…cred c asta e ceea ce visezi tu!!! fii mai realista… i-a mai alimenteaza-te si din ceva pozitiv…

    • Nu visez . e pe bune .:)) si ce inseamna pentru tine sa fiu realista? sa scriu de cutremure si crime si noile legi guvernamentale? ti se pare k de aici m’as alimenta pozitiv? Deja e prea multa realitate in jur. chiar dak ar fi sa visez am tot dreptul ca o data pe saptamana sa uit de realitatea asta mirobolanta care ne inconjoasa. Tu, oricine ai fi, trebuia sa intelegi k nu sunt negativista deloc si ca nu sufar. probabil (sa ma ierti dak gresesc)..ai 100 de ani …sau au trecut 100 de cand erai tanar etc…
      Sau ai fost prea nefericit la viata ta de esti atat de „realist” cum vrei tu sa pari. 🙂
      Singura mea problema in secunda de fata e ca trebuie sa dau explicatii pentru ceea ce scriu si nu prea vad de ce trebuie sa o fac.
      Si in plus… nu am cum sa fac pe toate lumea happy. Pot doar sa iti respect decizia k nu iti place cum scriu. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: